În zilele de 12 şi 13 aprilie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au desfăşurat o acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în traficul de migranţi. A fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a cinci persoane.
Din cercetările efectuate, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au stabilit faptul că, începând cu anul 2019, 4 persoane, cu vârste cuprinse între 29 şi 32 de ani, din zona Calafat, respectiv Timişoara, ar fi constituit un grup infracţional organizat, pentru preluarea din Bulgaria a unor cetăţeni străini, pe care apoi i-ar fi transportat şi călăuzit, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, destinaţie finală fiind Germania.
În acest context, la data de 12 aprilie a.c., pe autostrada A1– Lugoj- Timişoara- Nădlac, poliţiştii au oprit în trafic un autotren, condus de un cetăţean bulgar, de 64 de ani, în remorca căruia au fost identificaţi 2 cetăţeni turci, de 37 şi 48 de ani, care ar fi intrat ilegal în România.
Conform procedurilor legale, cei doi cetăţeni turci au fost preluaţi de Direcţia de Sănătate Publică Timiş, fiind introduşi într-un centru de carantină.
Ulterior, au fost puse în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară la adrese din zona localităţilor Calafat şi Timişoara, folosite de cei 4 cetăţeni români, unde au fost ridicate bunuri și înscrisuri, care ar avea valoare probatorie.
Astfel, în urma probatoriului administrat, cei 4 cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 29 şi 32 de ani precum şi cetăţeanul bulgar, de 64 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.
La activităţile desfăşurate au participat şi poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Mehedinţi şi Timişoara, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Timiş, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj.
De asemenea, acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.